sigiliu-poza-micaSituat într-o zonă favorabilă din punct de vedere geografic (la contactul dintre Câmpia și Dealurile de Vest, pe Crișul Repede) orașul Oradea a întrunit încă din perioada medievală condiții propice desfășurării unei vieți economice intense. Afirmația de mai sus este întărită, între altele, de faptul că cele mai vechi documente care fac referire la această urbe au un caracter economic, ele ocupându-se îndeosebi cu reglementarea vămilor întâlnite în cadrul orașului. Activitatea economică, precum și cea comercială este atestată apoi prin existența unor târguri vechi, precum cel de la sfârșitul secolului al XIII-lea distrus de Roland, fiul lui Toma din neamul Borșa sau cel menționat în 1373, cu o vechime mai mare insă.

Ridicarea în decursul evului mediu a unor impozante construcții (cetatea inelară din piatră, catedrala din interiorul acesteia etc.), precum și situarea favorabilă a orașului la intersecția unor importante drumuri comerciale în imediata vecinătate a întinsului șes ungar au constituit elemente favorabile intensificării vieții economice a orașului. Au apărut atunci, în consecință, un mare număr de ateliere de prelucrare a pietrii, lemnului, fierului si altor metale, în timp ce dezvoltarea activităților comerciale – în strânsă legătură cu activitaea productivă locală – e atestată de documente ce reglementează regimul vămilor și de înmulțirea tărgurilor.

sigiliu-2-poza-micaExistența unor multiple activități economice în oraș e atestată cu începere din a doua jumătate a secolului al XVI-lea de prezența breslelor, fiecare din acestea având un profil distinct de activități. Printre cele mai vechi se numără cea a fierarilor căreia, undeva între anii 1560-1565, primarul orașului i-a recunoscut statutul de funcționare; la puțin timp după aceea sunt pomenite breslele lăcătușilor, samsarilor și șelarilor. În debutul secolul următor li se adaugă bresla croitorilor și cea a blănarilor.

Stăpânirea otomană asupra Oradiei dintre anii 1660-1692 deși nu este cunoscută foarte bine din documentele cercetate până în prezent pare a fi fost totuși favorabilă dezvoltării diverselor ramuri industriale și unui tablou economic mai degrabă optimist. Instalarea administrației austriece după lungul asediu asupra cetății dintre 1691-1692 s-a tradus printr-o multiplicare a activităților economice desfășurate care au tins să egalizeze ponderea celor cu caracter agrar, încă predominante.

sigiliu-3-poza-micaSpre exemplu, un document din 1722 în care se stabilea prețurile a diferite produse, pomenește nu mai puțin de 15 de meșteșuguri desfășurate în oraș în acea perioadă: măcelărie, cizmărie, sumănărie, croitorie de târg, croitorie mixtă, cojocărie, curelărie, săpunărie, năsturărie, funărie, lăcătușărie, rotărie, tâmplărie, orfevrărie și dogărie.  În anii următori li s-au adăugat altele, precum cele legate de prelucrarea pieilor (tăbăcărie), confecționarea de pantofi, de site și ciururi etc. Tuturor acestora li se adaugă o larga paletă de alte activități atestate ce poate fi încadrată în categoria serviciilor și a satisfacerii trebuințelor curente de zi cu zi, deservite de brutari, morari, olari, tâmplari, fierari, ceasornicari, strungari, armurieri.

Începând cu a doua parte a secolului al XVIII-lea se accelereaza trecerea de la micile ateliere meșteșugărești la industria de fabrică. Breslele au continuat sa funcționeze și in această perioadă, însă treptat acestea se vor transforma în asociații, iar meseriașii (mai cu seamă după anul 1860) vor fi absorbiți în întreprinderi și fabrici.

fabrica-dreher-poza-micaDiversitatea acestora din urmă a fost mare, producând mașini agricole (Penger și Rozsaly), cărămidă (nu mai puțin de 8 fabrici funcționau la sfârșitul secolului al XIX-lea), alcool (bere – Dreher-Hagenmarcher, spirt – Leder și Kalman, Moskovits Mor, vin – Füschl etc), pantofi și cizme (Moskovits Farkas), îngrășăminte artificiale (fabrica Oradea Mare), săpun (Rothbart Adolf Ede), sticlărie și porțelărie (Deutsch K.I.) etc.

 

hala-comerciala-poza-micaConform unui recensământ din anul 1900 în Oradea existau un număr de 2 408 întreprinderi deservite de 2 642 muncitori, 4046 auxiliari și 994 de ucenici. Trei decenii mai tarziu, într-un alt recensământ, efectuat în plină criză economică mondială, au fost consemnate un număr de 2735 de întreprinderi industriale și comerciale. În ordinea ponderii deținute în ansamblul vieții economice a orașului s-a remarcat industria alimentară, chimică, textilă, tipografică, materialelor de construcții, metalurgică și a construcțiilor de mașini, pielăriei și încălțămintei și cea a prelucrării lemnului.

fabrici-desen

Declanșarea celui de-al doilea război mondial și mai apoi instaurarea regimului comunist au generat serioase mutații la nivelul vieții economice. La 11 iunie 1948 a fost pusă în aplicare legea naționalizării principalelor mijloace de producție, într-o primă etapă fiind naționalizate fabricile și atelierele, urmate apoi de spitale, farmacii, cinematografe, restaurante, prăvălii, locuințe etc. Au fost impuse apoi planuri anuale de producție (pentru anii 1949 și 1950), iar apoi pe intervale de 5 ani (cincinale), în paralel depunându-se eforturi susținute în vederea modernizării instalațiilor vechi și înființării unor noi unități de producție. Accentul a căzut îndeosebi pe industria constructoare de mașini, pe cea energetică, siderurgică (în 1962 a început șantierul de construcție al uzinei Alumina) și chimică (unitățile existente înainte de 1945 au fost comasate în 1948 în două mari fabrici, respectiv Sinteza și Transilvania), de mașini unelte (mai multe ateliere de prelucrare a metalelor se vor grupa în 1945 în Societatea pe acțiuni Phoebus, numele acesteia fiind schimbat după naționalizare în Înfrățirea).

fabrica--micaDupă anul 1960 au fost puse bazele platformei industriale din partea de vest a orașului care în final va cuprinde un număr de 12 noi obiective dintre care se vor remarca combinatul de prelucrare a lemnului, întreprinderea de materiale de construcții, întreprinderea de ansamble pentru mijloace de transport, fabrica de zahăr etc. Tot în același timp a fost pusă în funcțiune și întreprinderea Electrocentrale, acest lucru ducând apoi la dezvoltarea rețelei de termoficare a agenților industriali și a edificiilor masi vechi ori a blocurilor noi.

O ramură industrială care a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în acest interval a fost cea ușoară prin fabricile de încălțăminte Solidaritatea, Arta, Crișul, fabrica de confecții, cea de țesături, Miorița etc. Industria alimentară a fost reprezentată de unități de industrializare a laptelui, cărnii etc., de obținere a zahărului, uleiului, de conserve de carne și legume etc.

Industrializarea forțată și destinarea către export a unei mari parți a producției obținute pe plan local a făcut ca începând din anii ’70 la nivelul întregii țări să fie resimțite efectele unei puternice crize economice cu implicații profunde în toate sectoarele vieții publice.

După 1989 viața industrială a Oradiei a cunoscut iar multiple schimbări, cele mai semnificative fiind legate ce închiderea unor mari fabrici și uzine și de apariția a numeroase firme private cu un larg domeniu de activități productive.