istorie7Epoca moderna

Operațiunile militare dintre anii 1691-1692 au supus orașul și localitățile învecinate unui serios efort, provocându-le daune majore pe care noua administrație austriacă se va grăbi să le repare. Alături de reîntărirea acelor părți a cetății care avuseseră de suferit s-a trecut și la recensarea imobilelor care mai stăteau încă în picioare (în Olosig au fost numărate 114 case din care mai puteau fi locuite doar 21, iar în Oradea și Velența nu a mai fost găsită nicio clădire întreagă).

-  Viața locuitorilor a fost iar grav afectată cu prilejul mișcării antihabsburgice dintre 1703-1711 condusă de Francisc Rákóczi al II-lea. Localitățile din jurul cetății au devenit  câmpuri de bătălie între garnizoana imperială din cetate și trupele de răsculați, iar cetatea a fost supusă unui lung asediu. Semnarea păcii de la Satu Mare în 1711 avea să aducă și recunoașterea de către imperiali a meritelor orădenilor în sprijinirea garnizoanei imperiale. Astfel, la 27 noiembrie 1712 Carol al VI-lea a semnat un decret imperial prin care orădenilor le-au fost recunoscute privilegiile anterior acordate lor, dându-li-se în plus și dreptul de a folosi sigiliul și stema orașului.

-  Încetarea confruntărilor armate a dus la o dezvoltare susținută a vieții economice a orașului, dominată aproape în egală măsură de activități agricole și neagricole. De altfel, într-un mercurial din 1722 întocmit de consiliul local orădean au fost identificate nu mai puțin de 15 categorii de meșteșugari: măcelari, cizmari, sumănari, croitori de târg, croitori micști, cojocari, curelari, săpunari, năsturari, funari, lăcătuși, rotari, tâmplari, orfevrari și dogari.

-  Și din punct de vedere cultural au fost consemnate o serie de progrese observabile mai cu seamă în a doua parte a secolului al XVIII-lea și în prima a celui următor. Mare parte din ele s-au datorat reprezentanților bisericii, între cele mai reprezentative personalități ale acestei perioade remarcându-se episcopii Ignatie Darabant și Samuil Vulcan.

cetate-patrat-  În lupta pentru drepturi politice și naționale pentru populația românească din cuprinsul Transilvaniei, alături de alți fruntași români se va remarca și episcopul Ignatie Darabant, considerat de mulți cercetători drept unul dintre autorii documentului Supplex Libellus Valachorum înaintat  împăratului Leopold al II-lea în martie 1791. Din culise, va participa și la întocmirea și înaintarea celui de-al doilea Supplex, datat în 30 martie 1792.

Ideile Iluminismului vor îmbrăca în urbea de pe malurile Crișului Repede forma unei constante preocupări pentru organizarea unei rețele școlare cât mai vaste și a tipăririi unui număr cât mai mare de cărți necesare școlilor sau prin care se urmărea publicarea unor lucrări științifice de trebuință generală. În consonanță cu această stare de fapt, în penultimul deceniu al secolului al XVIII-lea la Oradea a apărut pentru întâia oară și o instituție școlară de grad superior, respectiv Academia regală, înființată în urma propunerii din 25 decembrie 1776 a dirtectorului circumscripției școlare orădene, contele Károlyi Antal. Debutul propriu-zis al cursurilor va fi consemnat la 1 noiembrie 1780 cu un an de filosofie, întregit, în 1788, cu studii de drept.

-  Personalitatea care a impus liniile de dezvoltare ale vieții spirituale orădene la începutul secolului al XIX-lea a fost episcopul greco-catolic Samuil Vulcan (1806-1839). Acesta a fost un energic continuator al programului de înființare de noi școli și de tipărire a unui mare număr de cărți românești la Tipografia din Buda, ocupându-se în paralel de punera bazelor unei biblioteci care să adune un număr cât mai vast de lucrări. A fost, de asemenea, un fidel colaborator cu alte personalități de seama ale Iluminismului românesc din vremea sa, printre colaboratorii săi numărându-se Ioan Corneli, Gheorghe Șincai sau Petru Maior (opera istorică a acestuia va fi tipărită cu ajutorul înaltului prelat orădean).

istorie8-  Valul revoluționar declanșat în Europa încă de la începutul anului 1848 nu a ocolit nici Oradea. Prin urmare, au fost convocate mai multe adunări ale comitatului care au ales noi conduceri administrative, au încercat să implementeze noile hotărâri luate, s-au ocupat de problema organizării gărzii naționale etc. Evoluția spectaculoasă a lucrurilor a determinat cercurile guvernamentale să dea la 24 august 1848 o altă dispoziție de formare a unei noi unități de gardă națională formată din 1200 de voluntari. Din cauza unităților militare cantonate în Oradea, în iarna dintre anii 1848-1849 situația locuitorilor de aici  devenind critică datorită lipsurilor tot mai stringente. Lucrurile au fost mult înrăutățite și de sosirea în oraș a unui număr de refugiați care și-au căutat aici adăpost.

-  În cetate, în urma părăsirii acesteia de către trupele imperiale, au fost mutate la începutul anului 1849 atelierele de armament care produceau puști, baionete și săbii și tot aici a fost constituit un depozit de muniție. În același timp, în alte locații din Oradea, au fost amenajate ateliere pentru producerea celor necesare armatei: uniforme, încălțăminte, harnașamente etc. Hotărârea țarului Nicolae I de a veni în ajutorul lui Francisc Josef I al Austriei pentru a pune capăt valului revoluționar din imperiu va face ca la 8 august 1849 în Oradea să ajungă primele trupe rusești conduse de generalul de cavalerie Rüdiger. Completate la scurt timp cu alte efective, acestea s-au îndreptat spre Arad, nu înainte însă de a-l executa pe Kazimir Rulikowski, polonez de origine care, în ultimele zile ale revoluției, a părăsit armata rusă în care servise ca locotenent și a trecut de partea revoluției ungare (28 august 1849).

-  Înfrângerea revoluției va aduce cu sine din partea autorităților austriece mai multe măsuri represive: o parte din ofițerii armatei austriece care au trecut de partea revoluției au fost uciși, iar mai multe zeci de persoane au fost condamnate la închisoare. Pentru a scăpa de o asemenea soartă, mulți revoluționari vor lua calea exilului stabilindu-se în colțuri diferite ale lumii, din Asia Mică până în Statele Unite. În paralel s-a trecut la o politică de germanizare în toate domeniile vieții sociale, demers mult ușurat de prezența însemnată a meșteșugarilor germani în oraș (de altfel, prima gazetă menită a readuce ordinea în urbe a fost Polizei-Anzeiger apărută în intervalul 2 ianuarie 1855-31 decembrie 1856).

La jumătatea seolului al XIX-lea are loc și unificarea celor 4 orășele din jurul cetății (Oradea-Olosig, Oradea-Orașul Nou, Oradea-Subcetate și Oradea-Velența cu o populație totală în 16 849) sub o singură administrație. Nu există un act oficl în acest sens, dar la 4 noiembrie autoritățile habsburgice l-au numit ca primar singur pe Bölönyi Menyhért. Acesta va reorganiza administrația orașului, instituind în acest scop mai multe noi instituții. Nemulțumiți de prestația sa austriecii îl vor schimba la 25 iunie 1851 cu Csorba János, recunoscut pentru loialitatea sa față de curtea imperială și pentru energia sa pentru rezolvarea problemelor orașului.

vama-patrat-  În a doua jumătate a secolului Oradea va cunoaște o dezvoltare industrială susținută. Sursele de venit ale orașului proveneau din chiriile localurilor și a caselor proprii, din impozitele percepute intreprinderilor mari și mijlocii, precum și din vămi. Acestea din urmă erau în 1899 în număr de 4: vama de pietruire, vama târgului, vama podului și vama plutelor ce coborau pe Criș.
Din punct de vedere demografic populația orașului a crescut de-a lungul secolului al XIX-lea de la 4 700 locuitori în 1814, la 15 727 în 1823, 28 698 în 1870, 31 324 în 1880 și 40 750 în 1890. Creșterea a continuat și în secolul următor, în 1910 numărul acestora fiind de 64 169, iar în 1914 de 69 949.

-  Din punct de vedere edilitar în toată această perioadă au putut fi consemnate mai multe realizări. Au apărut noi parcuri, precum cel realizat prin reamenajarea malurilor Crișului din actuala piață a Libertății (1890-1892) sau cel dintre baza dealurilor și Criș, de lângă Hotelul Continental, născut pe o suprafață donată orașului prin testament de canonicul V. Bunyitay în 1908. S-a pus apoi accent pe problema transportului în comun, la 7 martie 1906 în Oradea fiind date în folosință primele trei vagoane de tramvai. Necesarul de apă potabilă pentru o populație în continuă creștere a fost rezolvat prin construirea unei uzine care să filtreze apa provenită din Criș, dată în folosință în ianuarie 1895, iar chestiunea iluminatului public și-a găsit o rezolvare parțială prin introducerea iluminatului electric începând cu anul 1904. În paralel, noi edificii vin să definitiveze imaginea orașului: palatul Vulturul Negru, clădirea gării, Gimnaziul premonstratens și Academia de drept (Liceul Mihai Eminescu), Școala Reală Superioară de Stat (Liceul Emanuil Gojdu), Palatul Poștelor, Hotelul Pannonia (actualul Transilvania), Muzeul orășenesc, cele două sinagogi, actuala clădire a Prefecturii, Palatul Ullman etc.

-  Izbucnirea primului război mondial a avut repercusiuni imediate și asupra Oradiei. La 25 iulie 1914 aceasta avea să trăiască primele momente ale mobilizării, desfășurate într-o atmosferă de euforie, rapid înăbușită ulterior de primele semne ale declanșării marii conflagrații: creșterea bruscă a prețurilor la alimente, introducerea unor restricții etc. S-a constituit paza civică a orașului, s-a încercat adunarea de fonduri destinate susținerii trupelor, au fost organizate bucătării populare care ofereau la prețuri mici hrană pentru cei săraci, a fost creată Asociația Mâna Dreaptă în cadrul Societății de Cruce Roșie pentru îngrijirea răniților. Mai multe ramuri ale industriei și-au redus activitatea acest lucru ducând la creșterea ratei somajului. Problema pâinii a fost una deosebit de acută mai cu seamă din 1915, în ianuarie anul următor aceasta fiind raționalizată, unei persoane acordându-i-se 300 de grame zilnic. Noi raționalizări ale alimentelor vor fi consemnate în 1917, lista cuprinzând: făina, cafeaua, zahărul, cartofii, slănina și untura.

mosoiu-patrat-  La 10 octombrie 1918 consiliul municipal al Oradiei, întrunit în sala mare a Primăriei s-a pronunțat în favoarea independenței Ungariei, dar nimeni nu a scos o vorbă despre soarta naționalităților din cadrul noului stat. Prin urmare, în aceiași perioadă, fruntașii Partidului Național Român au hotărât convocarea Comitetului Executiv al partidului la 12 octombrie. Întrunirea a avut loc la Oradea în casa lui dr. Aurel Lazăr și s-a finalizat cu redactarea Declarației de la Oradea prin care se cerea pentru națiunea română „dreptul ca, liberă de orice înrâurire străină, să hotărească singură plasarea ei (așezarea ei) printre națiunile libere, precum și stabilirea legăturei de coordonare a ei cu celelalte națiuni libere”. În ciuda unor opoziții, marele eveniment de la Alba Iulia din 1 decembrie nu a putut fi oprit, hotărârile adoptate acolo fiind de altfel intuite cu multă  vreme înainte de presa orădeană.