Colecţia Muzeului episcopal reformat
Colecţia Muzeului episcopal reformat
  • Arhitectura -Stil baroc clasicizant
  • Perioada -1784-1787
  • Arhitect -Eder Iacob şi Rimanoczy K.
Răspândită în spațiul bihorean mai cu seamă de la jumătatea secolului al XVI-lea, Reforma a contribuit substanțial nu doar la amplificarea vieții spirituale a acestui areal ci și la dezvoltarea culturii.

Una din consecințele răspândirii mișcării reformate în zona noastră de interes  a fost aceea a întemeierii unei tipografii, măsura justificând, o dată în plus, constatarea că aceasta a fost „pruncul cărții tipărite” (cu referire la faptul că invenția tiparului a contribuit mult la răspândirea ideilor lui Luther și Calvin).

Întemeiată de Hoffalter Rafael, aceasta a tipărit mai cu seamă cărți bisericești. Primul volum scos aici a fost traducerea și explicarea cărții lui Iov din Biblie, datorată lui Melius Juhász Péter. I-a urmat în 1566 un volum de cântări bisericești îngrijit de Szegedi Gergely, până la căderea Oradiei sub turci în anul 1660 aici apărând peste 100 de volume.

Cea mai notabilă rămâne, desigur, Biblia de la Oradea, munca la tipărirea ei debutând încă din anul 1657, tirajul ajungând la 10 000 de exemplare. Într-o primă fază activitatea s-a concentrat pe tipărirea Noului Testament, acesta ieșind de sub tipar în vara anului 1660 când Oradea era asediată de turci; în aceste condiții tipografia va fi mutată la Cluj, tipărirea completă a Sfintei Scripturi finalizându-se în cursul anului 1661.

Alături de un număr însemnat de biserici reformate, multe dintre ele mici bijuterii arhitecturale (ca, de pildă, cele din Albiș, Acâș, Episcopia Bihor, Ciumești, Ip, Finiș, Iermata Neagră, Crasna, Recea, Meseșenii de Jos, Remetea-în interiorul căreia s-a păstrat o frescă din secolul al XV-lea reprezentându-i pe regii Ștefan, Ladislau și Emeric, Mineu, Mișca etc.), inventarul aparținând acestui cult e fericit completat de existența unui mare număr de pahare, pocale, potire, patene, căni de cult etc., a căror expoziție se poate constitui oricând într-un punct de atracție turistică.

Dintre paharele de cult păstrate până în prezent se remarcă cel de argint aurit aparținând bisericii din Nușfalău, datând din secolul al XVII-lea, gravat cu figuri zoomorfe; cel cu soclu aparținând localității Adoni, lucrat din argint aurit într-un atelier german în a doua parte a secolului al XVI-lea; cele al localității Ghenci, îmbogățite cu decorații în formă de solzi de pește; despre cel mic se știe că a fost realizat în Bratislava de către Sebastianus Liebhardt (1575 -1577) sau de către Eligius Sattler (1576-1592); cel mare a fost executat după cel mic în anul 1758; cel aparținând bisericii din Suplacu de Barcău, în a cărui „solzi” se reliefează figurile rustice ale celor 12 apostoli; cele cu soclu ale Episcopiei Bihor, realizate în prima jumătate a secolului al XVII-lea din argint aurit; cele ale localității Mișca, realizate în intervalul dintre sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea cel mai probabil în spațiul german, elementul principal decorativ al acestora redând forma unei lacrimi ce simbolizează suferința lui Isus; cel al localității Sălacea, înfrumusețat cu numeroae forme aparținând barocului matur, lucrat la sfârșitul secolului al XVII-lea în atelierul de argintărie de la Sibiu (probabil sub auspiciile ilustrului meșter aurar Sebastian Hann). Din categoria pocalelor se remarcă cele aparținând bisericilor din Episcopia Bihor, Cadea și Cetariu, datând de la începutul secolului al XVII-lea, luxuriante, având formă de ananas (foarte rare în spațiul transilvănean, cel din ultima localitate fiind lucrat de Seres Istvan junior, argintarul principal al principelui Gabriel Bethlen); remarcabil este de asemenea și pocalul cu nucă de cocos aparținând parohiei din Crasna, creat într-un atelier din Augsburg, datând de la inceputul secolului al XVII-lea.