Complexul Mizenicordienilor
Complexul Mizericordienilor
  • Arhitectura – Sril Baroc
  • Perioada – 1754-1760
  • Arhitect -

SPITALUL MIZERICORDIENILOR şi CAPELA MIZERICORDIENILOR se află la intrarea dinspre strada Gen. Magheru în corsoul orădean, pe Calea Republicii. Capela a fost prima clădire construită şi terminată din tot ansamblul între anii 1754 şi 1760. Stilul adoptat pentru construirea sa este cel al barocului târziu. Ineditul acestui locaş de cult constă în soluţiile de acoperire. Cupola eliptică ce acoperă construcţia de mici dimensiuni, 22/14,30 m, este una dintre cele mai rare soluţii arhitecturale uzitate în acele vremuri şi în acest spaţiu al României.

Construcţia spitalului a debutat în anul 1761. În această perioadă s-au construit încăperile aripii scurte. Aripa lungă, cea de pe Republicii, a început să se construiască doar începând cu anul 1792. În anul 1799 se construieşte impresionantul portal ce dă spre curte. Stilistic, şi el se încadrează barocului târziu. Deasupra sa sunt vizibile trei statui care îi reprezintă pe Sf. Ioan Nepomuk, în mijlocul ansamblului statuar Sf. Ioan, protector al bolnavilor şi aşezămintelor spitaliceşti, iar în extrema stângă a portalului apare Sf. Florian, protectorul pompierilor şi apărător împotriva incendiilor şi inundaţiilor. Farmacia „de pe scări” datează cam din aceeaşi perioadă. În interior, vizitatorul de ocazie poate descoperi mobilierul din lemn masiv sculptat care aparţine aceleiaşi perioade, statuetele de bronz, unele ustensile şi vase farmaceutice fiind şi ele foarte vechi şi demne de admirat.