Cetatea Oradea
Cetatea Oradea
  • Stil arhitectonic – renascentist, baroc
  • Perioada – Sec. XII-Sec XVIII
  • Arhitecți- Giacomo Resti, Giulio C. Baldigara, Domenico Ridolfini, Emeric Sardi

Având o istorie de aproape 1 000 de ani, Cetatea Oradiei are toate atuurile de a se constitui într-un obiectiv turistic de prim rang nu doar pentru municipiul de pe malurile Crișului Repede ci și pentru regiunea de vest a României și, în sens mai larg, pentru spațiul central-est european. Trecutul istoric al acesteia, arhitectura, poveștile şi legendele existente în legătură cu anumite evenimente care i-au marcat existența, concurează împreună în a-i da o notă de atractivitate și de originalitate râvnită de numeroase alte monumente.
Cetatea Oradea, leagănul, nucleul de dezvoltare a ceea a fost cunoscut în istorie sub numele de Oradea Mare, Nagyvárad ori Groswardein se constituie într-un punct reper atât pentru evoluţia urbană a acestei zone, cât şi pentru istoria sa.

Cetatea Oradea, leagănul, nucleul de dezvoltare a ceea ce a fost cunoscut în istorie sub numele de Oradea Mare, Nagyvárad ori Grosswardein se constituie într-un punct de reper atât pentru evoluţia urbană a acestei zone, cât şi pentru istoria sa.

Încă de la începuturile sale, Cetatea Oradea a constituit nucleul polarizant al aşezărilor din spaţiul orădean, prin concentrarea între zidurile sale a funcţiilor politică, militară, administrativă, juridică şi religioasă ale zonei Oradei. A constituit un important centru religios în urma sanctificării, în 1192, a fondatorului episcopiei orădene ca Sf. Ladislau Taumaturgul, fiind la vremea respectivă, în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, un loc de pelerinaj de talie europeană.

 

Activa implicare a episcopilor în dezvoltarea sa, efervescenta viaţă culturală etc. au transformat Cetatea Oradea în secolul al XV-lea în unul dintre cele mai însemnate centre ale Umanismului şi Renaşterii din Europa central-estică. Aici au funcţionat o mare bibliotecă, cu cărţi aduse din întreaga Italie, un Literarum asylum, loc de întâlnire a marilor cărturari umanişti ai timpului, o şcoală a Capitlului catolic, unde a învăţat şi marele cărturar umanist Nicolae Olahus precum şi un observator astronomic care fixează meridianul zero al hărţilor la Oradea pentru mai multe secole).

Acest meridian trecea prin incinta cetăţii orădene. Localizarea lui aici s-a făcut de fizicianul austriac Georg von Peuerbach (şi celebrele sale Tabulas Varadiensis), la îndemnul marelui umanist, episcop orădean (între 1445 şi 1465) Ioan Vitéz de Zredna.

De-a lungul istoriei sale, Cetatea Oradea a servit ca reşedinţă a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea (1092 – 1557), precum şi drept cetate strict militară (1557 – 1857), fiind, pe rând, sub diferite administraţii: maghiară/transilvăneană (1092 – 1660), otomană (1660-1692), habsburgică (1692 – 1918). De-a lungul secolelor, cetatea a fost asediată de: tătari (1241), turci (1474, 1598, 1658, 1660), răsculaţi transilvăneni (1290, 1514, 1664, 1703 – 1710), oştile Principatului Transilvaniei (1557, 1603), austrieci (1692), însă doar de trei ori cucerită.

Cetatea Oradea a fost locul de veci al multor capete încoronate: Ladislau I (adus la Oradea între anii 1130 şi 1134), Andrei al II-lea (1235, dus ulterior la Agria), Ştefan al II-lea, Ladislau al IV-lea Cumanul (1290), regina Beatrix, soţia lui Carol Robert de Anjou (1319), regina Maria de Anjou, soţia lui Sigismund de Luxemburg (1396), regele-împărat Sigismund de Luxemburg (1437, singurul împărat romano-german înmormântat în afara Germaniei).

personalitati

Gheorghe-Rakoczi-al-II-leaMarii căpitani de Oradea au jucat un rol important de-a lungul istoriei, Ştefan Báthori ajungând în 1575 şi rege al Poloniei, iar Cristofor Báthori, Ştefan Bocskai şi Gheorghe Rákóczi al II-lea ajungând principi ai Transilvaniei.

În afara funcţiei de apărare, zidurile cetăţii au fost martore a numeroase târguri, ca de pildă Târgul de Sf. Maria, unde se schimbau mărfuri din Orient şi din Occident şi unde erau prezenţi, spune un celebru călător turc, Evlia Celebi, „40.000 de oameni”.

cetatea-1890
Din punct de vedere arhitectonic, Cetatea Oradea a cunoscut trei mari etape de dezvoltare. O etapă romanică, una gotică şi, în final, etapa renascentisto-barocă, cea care îşi pune amprenta asupra monumentului vizibil şi astăzi. Cetatea Oradea, în urma refacerii şi extinderii din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, capătă fizionomia tipică a unei fortificaţii de tip bastionar italian, cu bastioane de tip pană, fiind, de altfel, singura de acest tip din întreg estul european.

Simulare 3d – Cetatea Oradea