multicultural---poza-micaIstoria multicultura a orasului

Încă din cursul Evului Mediu Oradea a fost un oraş cosmopolit, locuit de maghiari, români, italieni, germani, evrei, ţigani, slovaci etc. care au impregnat oraşului o parte din bagajul cultural şi civilizatoric al locului lor de provenienţă. Începuturile oraşului se leagă de istoria regatului maghiar, aflat cu începere din secolul al XI-lea în expansiune spre est, spre Transilvania. Potrivit unei surse mai târzii, Cronica pictată de la Viena (redactată în a doua parte a secolului al XIV-lea), regele Ladislau I cel Sfânt (1077 – 1095) „a găsit în parohia fortăreţei Bihor, între fluviile Criş, într-o vânătoare, un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad”. În jurul acesteia aveau să se formeze mai multe aşezări care în cele din urmă se vor contopi la jumătatea secolului al XIX-lea dând naştere Oradei. Pe toată perioada cât s-a aflat sub stăpânire maghiară, până la transformarea Transilvaniei în principat autonom sub suzeranitate otomană în 1541, oraşul a beneficiat de o atenţie deosebită din partea regalităţii maghiare, fiind vizitat de multe capete încoronate, unele dintre acestea manifestându-şi chiar dorinţa de a fi înmormântate aici.

01-multiculturalComunităţii maghiare i se datorează îmbogăţirea oraşului cu unele instituţii monahale, mare parte dintre ele fiind filii ale unor mănăstiri mai mari (precum cea purtând hramul Sfântul Ştefan, ori cele aparţinând ordinelor dominican, franciscan, augustin, ioanit), sau cu clădiri laice, care, din păcate, nu au reuşit să reziste trecerii anilor şi repetatelor asedii la care oraşul a fost supus. Tot ea a fost iniţiatoarea unor activităţi culturale complexe care a îmbrăcat diferite forme (de la atragerea în urbe a unor mari personalităţi ale acelor vremuri până la diferite activităţi cu caracter livresc, cel mai potrivit exemplu fiind reeditarea Bibliei în limba maghiară tradusă de Károlyi Gáspár în 1590; tipărirea propriu-zisă a început în 1657, dar, din cauza asediului turcesc, a fost întreruptă, fiind continuată apoi la Cluj între anii 1660 şi 1661 prin mutarea acolo a tiparniţei, eveniment descris de cronicarul Georg Kraus, aflat la scurtă vreme după ocuparea Oradei aici în solie).

02-multiculturalFoarte bine a fost reprezentată în decursul Evului Mediu la Oradea comunitatea italiană, vorbirea în această limbă pe străzile orădene în secolul al XV-lea, de pildă, fiind un element care făcea parte din peisajul cotidian. Dezvoltarea culturală a Oradei şi pătrunderea aici a Umanismului şi Renaşterii a fost posibilă într-o mare măsură şi datorită faptului că unii episcopi şi înalţi ierarhi ai bisericii catolice din oraş erau originari tocmai din peninsula italică. Lunga serie a fost deschisă de Ladislau Déméndi, originar din Neapole, iar dintre urmaşii imediaţi ai acestuia se va remarca Andrea Scolari „considerat ca o perfectă încarnare a spiritului renascentist, un prelat demn de perioada care a rămas în istoria papalităţii sub numele de pontificatul de aur”. Pe întreaga perioadă cât a deţinut funcţia de episcop la Oradea a încercat să adune la curtea sa un număr cât mai mare de artişti italieni cu care a construit capele şi a ridicat altare împodobite apoi cu cele mai luxoase decoraţii. Nici grija pentru carte nu a fost ocolită, lui Scolari atribuindu-i-se prima intenţie de constituire la Oradea a unei biblioteci, mai cu seamă după ce o bună parte dintre cărţile episcopiei au fost arse de un incendiu izbucnit în sacristia care le adăpostea. Încet-încet umanisml a depăşit limitele curţii episcopale, revărsându-se şi în mediul orăşenesc, influenţând aici modul de viaţă al locuitorilor.

06-multiculturalContinuarea tradiţiei cultural-umanistice în urbea de pe malurile Crişului Repede va continua şi în prima parte a veacului al XV-lea graţie unei suite de alţi înalţi prelaţi de origine italiană: Giovanni de Milanesi da Prato, Giovanni de Cuirzola şi Giovanni de Dominis da Arbe. Însă „cea mai impresionantă personalitate a Renaşterii din Europa centrală a acestei vremi a fost episcopul Ioan Vitéz de Zredna, exemplu de om având toate preocupările importante ale epocii sale, un strălucit mecenat” (cf. Liviu Borcea). Curtea sa a devenit un loc de întâlnire pentru mari învăţaţi sau oameni de cultură, precum polonezul Grigore de Sanock, cipriotul Filip Podocatharo, dalmatul Nicolaus Machinensis, umanistul italian Marzio Galeotti de la curtea lui Matia Corvinul, poetul Gaspare Tribracco etc.

03-multiculturalStrânse au fost legăturile sale şi cu celebrul astronom Georg Peuerbach, care, la cererea sa, va şi scrie un tratat de geometrie şi va ridica la Oradea un observator astronomic. A beneficiat, de asemenea, de prietenia umanistului Enea Silvio Piccolomini, ajuns ulterior papă sub numele de Pius al II-lea. A rămas în memoria urmaşilor şi ca un pasionat colecţionar de carte, mare parte dintre ele fiind procurate direct de la editorul florentin Vespassiano da Bisticci. Nobila-i preocupare avea să fie cântată apoi în versuri de Janus Pannonius, primul mare creator de poezie renascentistă în această parte a Europei.

Succesorii lui Ioan Vitéz, chiar dacă nu se vor ridica la înălţimea acestuia, vor continua să ducă mai departe valorile renascentiste. Ioan Filipecz Pruis, de pildă, va depune serioase strădanii pentru ca poemul lui Rogerius, păstrat la Oradea sub formă de manuscris, să fie tipărit la Brno în 1488; Váradi János a fost atras de muzică şi poezie, atrăgând la curtea sa mulţi artişti; Kalmancsehi Domokos a rămas cunoscut pentru gusturile sale pentru carte, comandând pentru numeroase dintre acestea excelente ornamentaţii, printre cei care au încercat să-i satisfacă setea de frumos numărându-se şi Franciscus di Castello; aceeaşi pasiune o va avea şi urmaşul său Szatmári György, care, pentru îmbogăţirea bibliotecii sale, va stabili legături cu doi mari editori italieni, fraţii Giordano şi Aldo Manuzio.

09-multiculturalElementul românesc, deşi multă vreme a fost minoritar în ce priveşte ponderea numerică între celelalte etnii, a început să se afirme pe plan cultural mai cu seamă începând din secolul al XVIII-lea. În forme mai accentuate procesul poate fi observat în timpul înalţilor prelaţi Moise Dragoş, Ignatie Darabant, Samuil Vulcan etc. Aceştia s-au preocupat în mod constant de sistemul de învăţământ, urmărind culturalizarea unui segment cât mai mare al populaţiei prin înfiinţarea cât mai multor şcoli săteşti, precum şi de tipărirea de cărţi. Prin acest din urmă obiectiv se urmărea atât dotarea şcolilor cu manuale, cât şi publicarea unor lucrări ştiinţifice de interes general menite a aduce îmbunătăţiri vieţii de zi cu zi şi de a cultiva gustul pentru frumos. Legăturile cu tipografia de la Buda, cea mai apropiată de spaţiul orădean, s-au înmulţit, în consecinţă, într-un ritm foarte susţinut.

05-multiculturalPentru elementul românesc din oraş şi din comitatul Bihor ridicarea culturală din această perioadă se leagă cu precădere de numele lui Samuil Vulcan. Bun prieten cu reprezentanţii de seamă ai Şcolii Ardelene (Samuil Micu, Petru Maior), prelatul orădean s-a ocupat personal de tipărirea cât mai multor cărţi în limba română, a sprijinit publicarea operei istorice a lui Petru Maior şi ducerea la bun sfârşit a Dicţionarului „cel mare” al limbii române, a coordonat elaborarea dicţionarului poliglot numit Lesiconul românesc-latinesc-unguresc-nemţesc, apărut la Buda în 1825. Samuil Vulcan a sprijinit apoi constituirea unei biblioteci impresionante nu atât prin numărul de volume deţinut (în 1830 cuprindea 1574 de cărţi din care 117 în limba română), cât prin diversitatea lor. În timpul episcopatului său Oradea a devenit loc de întâlnire pentru numeroşi oameni de cultură, alături de numele mai sus amintite putând fi pomenite şi cele ale lui Ioan Molnar Piuariu, Vasile Coloşi, Ioan Corneli, Ioan Teodorovici, Ioan Budai-Deleanu etc.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost punctată la Oradea sub raport cultural de apariţia mai multor societăţi culturale, precum Societatea de lectură a tinerimii române din Oradea Mare (înfiinţată în 1852), Cercul popular din Oradea-Velenţa şi Oradea-Subcetate (înfiinţat în februarie 1870), Societatea de arheologie şi istorie a comitatului Bihor (decembrie 1871), Reuniunea de cântări „Hilaria” (1875), Societatea Szigligeti (1891) etc. Au apărut, de asemenea, mai multe reviste culturale şi ziare, remarcându-se Familia, apărută iniţial la Pesta sub conducerea lui Iosif Vulcan, apoi mutată la Oradea şi Şezătoarea, prima foaie populară cu o mai largă răspândire în Transilvania. Presa maghiară a fost reprezentată de mai multe titluri, precum, Bihar, Nagyvárad sau Nagyváradi Napló.

04-multiculturalO prezenţă însemnată în viaţa oraşului au avut-o evreii, chiar dacă, din cauza distrugerii multor fonduri arhivistice, reconstituirea istoriei lor medievale e greu de realizat. Pomeniţi sporadic înainte de anul 1660, aceştia au început să-şi facă simţită prezenţa mai cu seamă în secolul al XVIII-lea. La sfârşitul secolului al XIX-lea comunitatea evreiască, deşi scindată, a reuşit să ridice două sinagogi, respectiv cea neologă din centrul oraşului (în 1878) şi cea ortodoxă (în 1890).

 

08-multiculturalAspectul de oraş multicultural al Oradei poate fi cu uşurinţă reliefat şi pentru cumpăna secolelor XIX – XX. Situarea sa la graniţele dinspre vest ale spaţiului românesc a făcut ca în toată această perioadă oraşul să fie inclus practic în lumea central-europeană, având strânse legături cu Viena şi Budapesta. Această stare de fapt s-a transpus în practică în urbea de pe malurile Crişului Repede prin mai multe canale, unul dintre cele mai vizibile fiind cel al arhitecturii (Art Nouveau), aceasta purtând puternic amprenta curentelor artistice specifice Europei Centrale. Dintre clădirile sau complexele istorice reprezentative ale oraşului, cele mai importante sunt Cetatea, Palatul Primăriei, Palatul Justiţiei, Palatul Vulturul Negru, Palatul episcopiei ortodoxe, Palatul episcopiei romano-catolice, Palatul episcopiei greco-catolice, Palatul Apollo, Palatul Stern, Palatul Moskovits etc.

07-multiculturalÎn prezent multiculturalitatea Oradei rezultă din convieţuirea în cadrul său a unei populaţii eterogene, cu numeroase etnii care îşi aduc contribuţia la viaţa Cetăţii.

Viaţa culturală a oraşului se desfăşoară în prezent în cadrul mai multor instituţii, precum cele de învăţământ superior (Universitatea din Oradea, Universitatea Creştină Partium, Universitatea Emanuel, Universitatea Agora), Teatrul de Stat, Teatrul de Păpuşi „Arcadia”, Filarmonica, Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul Iosif Vulcan, Muzeul Ady Endre etc.