Transportul rutier
Oradea este un nod important de transport regional şi european, fiind situat la convergenţa celor două reţele trans-europene care străbat România pe direcţia est-vest, respectiv Autostrada Transilvania şi Axa 7 TEN-T, de care Oradea va fi legată prin DN 76 şi DN 79 modernizate.

tren-poza-mica

Transportul feroviar
Oradea este un nod feroviar important pentru legãturile cu tãrile europene prin punctul de trecere a frontierei Episcopia Bihor. Prin Gara Centralã si staţiile periferice se tranziteazã cãlãtori spre/din Europa Centrală şi Vestică, precum şi din ţarã. Tranzitarea orasului de reţeaua feroviarã creazã dificultãti legate de poluarea sonorã în cartierele limitrofe acesteia. Momentan reţeaua locală, judeţeană, regională – până la Cluj, Arad, Satu-Mare –, respectiv cea internaţională nu este electrificată. Cu toate acestea Oradea reprezintă cel mai important nod feroviar din nord-vestul ţării. Este tranzitat de Magistrala Principală 300 Bucureşti-Oradea.
Încă de la sfârşitul veacului al XIX-lea, Oradea a avut alte două gări în afară de cea centrală, anume Gara Velenţa, care a servit tot mai mult ca triaj pentru traficul de marfă, şi Gara Ioşia. Astăzi municipiul dispune de 4 staţii C.F.R. şi anume: Oradea Est – Velenţa (staţie de triaj şi transport călători-navetişti), Gara Mare (trafic intern şi internaţional de călători), Oradea Vest – Ioşia Nord (staţie de triaj şi transport călători-navetişti) şi Episcopia Bihor (punct de trecere a frontierei)
Din Gara Mare se fac legături zilnice cu trenuri Intercity se fac către destinaţiile:
•    Timişoara Nord
•    Cluj Napoca
•    Bucureşti Nord
•    Braşov
•    Arad
•    Satu Mare
•    Baia Mare
•    Suceava
•    Iaşi
•    Ploieşti Vest
•    Sfântu Gheorghe
•    Miercurea Ciuc
•    Constanţa
Legături zilnice internaţionale se fac către destinaţiile: Acc. Int. Corona – Braşov – Budapesta Est (şi retur) şi IC Ady Endre – Cluj Napoca – Budapesta Est (şi retur)

avion-micaTransportul aerian
Oradea deţine un aeroport cu posibilitãti de modernizare pentru traficul internaţional. Traficul redus nu pune în acest moment probleme de poluare dar o modernizare viitoare a acestuia va trebui sã ia în consideratie şi aceastã posibilitate.
În prezent de pe Aeroportul Internaţional Oradea compania Tarom efectuează zboruri interne zilnic, iar companiile Carpatair şi Club Air efectuează curse regulate spre diferite destinaţii din Germania, Italia, Franţa, Grecia. De asemenea compania Ţiriac Travel efectuează ocazional zboruri particulare. Până în anul 2010 aeroportul va fi modernizat pentru a fi adus la standardele internaţionale de funcţionare. Lucrările de modernizare a aeroportului vor presupune extinderea şi lărgirea pistei actuale pentru facilitarea aterizării avioanelor mari, precum şi construirea unui terminal nou. Aeroportul orădean este considerat a fi unul de interes european.

 

tramvai-micaTransportul în comun
În municipiul Oradea transportul public de călători se desfăşoară cu tramvaie şi autobuze între orele 5.00 şi 24.00. În zilele lucrătoare primele tramvaie ale societăţii pornesc din depou la ora 4.30 spre capetele de linii, pentru a deservi transportul public începând cu ora 5.00 şi continuind până la orele 23.30 când tramvaiele se retrag la depou. Transportul public cu autobuze se desfăşoară între orele 5.00 şi 23.30.  Numărul de mijloace de transport puse în funcţiune pe timpul zilei variază în funcţie de numărul de călători, ore de vârf fiind considerate între 5.00 şi 8.30 şi 13.00 şi 17.00. În prezent sunt echipate 24 staţii de tramvaie şi 9 staţii de autobuze cu panouri de informare călători.

municipiul-oradea-hartaharta_retea_OTL_40